Despre noi am putea să vă spunem o groază de lucruri, însă ne vom rezuma la cele mai importante. Suntem o echipă tânără, cu drag de muncă, care nu se dă în lături de la absolut nimic atunci când vine vorba de atingerea țelurilor noastre, dovadă fiind lansarea acestei pagini pentru voi, dedicată filmelor.
Noi valorăm foarte mult evoluția prin cunoaștere, dar, mai presus de toate, valorăm distracția prin cunoaștere. Suntem de părere că oricine se poate așeza la un birou să învețe, să studieze, să asimileze informații, însă nu toată lumea știe cum să facă să folosească cunoașterea și ca metodă de relaxare. Din acest motiv, nu dorim să părem îngâmfați, căci dacă acesta era scopul inițial nu ne-am mai fi zbătut să facem această pagină. Motivul pentru care suntem noi aici este să vă ajutăm pe voi să vă dezvoltați această sete de cunoaștere.
Suntem de părere că orice început este greu, indiferent de domeniu. Fie că porniți o afacere, sau vă cumpărați o locuință, sau pur și simplu doriți să schimbați un obicei al dumneavoastră, orice început dă bătăi de cap oricui, iar noi, pentru că înțelegem acest lucru, ne dorim să vă ajutăm să treceți mai ușor peste orice griji zilnice aveți.
Noi înțelegem importanța filmelor și a fanteziei în viața umană, și pe acest lucru ne bazăm atunci când pornim acest blog. Fiecare dintre noi are nevoie de o distragere de la viața de zi cu zi și de la problemele sale apăsătoare, în special în această epocă dificilă a pandemiei pornite din cauza virusului COVID-19.
Ne dorim să vă ajutăm să vă destindeți și să vă descrețiți frunțile măcar cât timp beți un pahar cu apă, dacă nu mai mult, iar modalitatea noastră de a-i ajuta pe ceilalți este prin film. Așadar, ne-am dedicat timpul și energia creării acestui blog care are scopul de a vorbi despre cele mai noi filme, sau cele mai bune filme, despre modalitățile prin care au fost realizate anumite efecte speciale sau despre ce tipuri de relații au existat fie între actori, fie între actori și restul echipei.
Deși unii oameni sunt de părere că nu este bine să-ți cunoști idolul, pentru a nu-i vedea defectele, echipa noastră este de părere că trebuie să îți cunoști mai bine idolul, tocmai pentru a reuși să înțelegeți faptul că și acest actor care pare de neatins a fost la un moment dat exact ca oricare altă persoană normală.
Echipa noastră își dorește enorm nu doar să vă îmbogățească cultura în ceea ce privește filmele, ci și să vă ridice moralul și să vă ajute să vă acceptați mai ușor între voi sau chiar voi înșivă, să nu mai puneți atâta presiune pe umerii proprii și să fiți mai blânzi cu voi înșivă, pentru că suntem oameni cu toții, este absolut normal să facem greșeli și este absolut normal să avem slăbiciuni.
Ne dorim, prin faptul că vorbim despre filme și actori să înțelegeți faptul că oricât ar părea cei fin showbiz că sunt perfecți, de fapt nimeni nu este și stresul propriul este cel mare ne dăunează cel mai mult, din cauza faptului că tindem cu toții să avem așteptări mult prea mari, dacă nu chiar nerealiste de la propria persoană.
Vă mulțumim că sunteți aici și vă dorim să vă iubiți așa cum iubim noi filmele!